Din timpuri imemoriale …
un Dragon stăpânea şi păzea o comoară fabuloasă, într-un castel, de asemenea, foarte bine păzit de către supuşii săi. Dragonul nu părăsea niciodată comoara.
Oamenii Dragonului au supus un vast teritoriu în jurul castelului. Locuitorii acelui teritoriu, supus Dragonului, munceau neîncetat pentru a plăti birurile adunate de Dragon prin oamenii săi. Din zori şi până-n noapte, localnicii trudeau în câmp resemnaţi şi fără speranţă.
Câteodată doar se mai vedea câte un voinic care cuteza să înfrunte Dragonul. Atunci, la castel se auzeau zgomot de arme. Pentru o clipă, muncitorii câmpului din preajma castelului Dragonului îşi trezeau speranţa. Dar speranţa le era de scurtă durată. Deasupra zidului castelului, în dreptul ferestrei unde locuia Dragonul şi unde era comoara sa, la scurt timp după ce zgomotul armelor înceta, venea căpetenia soldaţilor Dragonului şi anunţa victoria Dragonului. Şi viaţa-şi continua acelaşi gust amar. Doar comoara Dragonului sporea pe zi ce trecea. Dragonul devenea tot mai lacom iar soldaţii săi strângeau tot mai multe biruri.
Aşa se face că au ajuns să-i ia unui tânăr păstor până şi fluierul ce-i era tovarăş în singurătatea în care trăia. Şi astfel fluierul său a ajuns alături de aurul şi nestematele ce formau comoara Dragonului. Supărat, tânărul porneşte şi el să-şi facă singur dreptate. Ajunge la castelul Dragonului, se luptă cu oamenii acestuia, îi biruie, pătrunde în castel. Rând pe rând, trece de toate obstacolele şi ajunge la Dragon şi porneşte o luptă cu Dragonul. Ca de fiecare dată, oamenii câmpului se opresc pentru o clipă şi aşteaptă cu nerăbdare verdictul.
Privind acum în spatele uşilor închise, vedem cum … minune: tânărul învinge Dragonul. De îndată ce Dragonul a fost răpus, căpetenia soldaţilor castelului îi deschide tânărului uşa încăperii unde se găsea comoara Dragonului. Un munte de aur strălucitor îl face să se apropie himnotizat pe tânărul proaspăt învingător. Căpetenia îi spune că, de acum, tot ce vede îi aparţine. Tânărul se apropie şi, fascinat, se apleacă şi întinde mâinile să cuprindă aurul ce i se cuvenea.
Văzând asta, căpetenia soldaţilor castelului se îndreaptă spre fereastră, o deschide şi anunţă: „-Dragonul a învins!”. Comoara era vrăjită. Odată ce tânărul şi-a întins mâinile apucând aurul comorii, mâinilor sale au început să le iasă gheare de dragon. De fapt, nu totdeauna învingea Dragonul, dar, după ce liniştea se aşternea peste castel, Dragonul era cel care stăpânea comoara. Un tot mai crud şi mai lacom Dragon.
Iar tânărului, asupra căruia vraja a pornit metamorfoza, privea cu ochi sticloşi aurul ce i se întindea înainte. Şi astfel îi apărură colţi, solzi de reptilă şi coadă. Doar că … şansa face ca privirea sa să remarce, la marginea muntelui de aur şi fluierul său. În momentul acela şi-a reamintit motivul pentru care venise acolo. În momentul acela a lăsat aurul şi şi-a luat fluierul său. În momentul acela a sesizat ghiarele şi solzii. Realizând ce monstruozitate era pe cale să i se întâmple, se depărtează de comoară. Depărtându-se de comoară, metamorfoza încetează iar mâinile sale revin la forma iniţială. A plecat luîndu-şi doar fluierul pentru care venise acolo. Şi astfel tirania a luat sfârşit!
cancelarievirtuala 